Battlefield 4
În weekend, Electronic Arts a pus din greșeală un banner din care aflam că cei ce precomandăMedal of Honor: Warfighter vor primi acces în testul beta de Battlefield 4.
Afișul respectiv a fost înlăturat rapid, însă astăzi Electronic Arts a confirmat existența Battlefield 4 prin intermediul unui trailer de prezentare a modului multiplayer din Medal of Honor: Warfighter.
Așadar, acum este oficial: cei ce vor precomanda Medal of Honor: Warfighter Limited Editionînainte de lansarea jocului, programată pentru 23 octombrie, vor primi acces la testarea beta deBattlefield 4 care va începe în toamna anului viitor.
Potrivit NeoGAF care citeaza surse chineze, Electronic Arts ar urma să lanseze Battlefield 4 pe 23 octombrie 2013, atât pe PC, Xbox 360 şi PS3, cât şi pe viitoarea generaţie de console.
Iată şi câteva informaţii:
- necesită conexiune permanentă la internet
- va fi mai accesibil, pentru a atrage şi jucătorii de Call of Duty
- Commander System revine într-o nouă versiune ce suportă voce şi diverse mişcări ale corpului
- o integrare mai bună a Battlelog şi statistici mai detaliate
- suport pentru salvări cloud
- 3 facţiuni (USA, Rusia şi China)
- realizat cu Frostbite 2.0 engine (va folosi 80% din potenţialul acestui motor grafic, in timp ce Battlefield 3 utilizează în jur de 30-40%)
- versiunile PC, Xbox 720 şi PS4 suportă hărţi de până la 64 de jucători şi vor rula la 60 de fps-uri
- acţiunea are loc în zilele noastre/viitorul apropiat.
EA a confirmat oficial că Battlefield 4 se află în faza de dezvoltare, iar accesul în beta se va face prin ”schema” de promovare pentru precomenzile Medal of Honor: Warfighter.
Beta pentru Battlefield 4 va avea loc în ”toamna anului 2013.” EA a mai adăugat: ”Mai multe detalii cu privire la Battlefield 4 vor fi dezvăluite la o altă dată.”
Data de mai sus pare să ne sugereze că Battlefield 4 s-ar putea lansa la sfârșitul anului viitor, exact timpul în care se așteaptă lansarea consolelor next-gen.
Frank Gibeau, EA Labels president, a descris perechea formată din Battlefield și Medal of Honor ca fiind ”un un-doi plin de acțiune, intensitate și divertisment al shooter-elor.”
Battlefield 3, cel mai mare joc din serie dezvoltat de EA-DICE din Suedia, a fost lansat la sfârșitul lui 2011 și a întâmpinat un succes răsunător. EA a expediat 10 milioane de unități în prima săptămână de vânzare a jocului, din care 3 milioane au fost precomenzi.
Mai mult de 5 milioane de copii Battlefield 3 au fost vândute în prima săptămână de după lansare, ceea ce îl face cel mai rapid vândut joc din istoria EA.